13 OBIECTUL JURIDIC SPECIAL AL INFRACȚIUNILOR PREVĂZUTE LA ART. 238 DIN CODUL PENAL
Abstract
În prezentul demers științific este analizat obiectul juridic special al infracțiunilor prevăzute la art.238 din Codul penal al Republicii Moldova. Se arată că obiectul juridic principal al infracțiunilor prevăzute la art.238 Codul penal al Republicii Moldova este raportat la fapta prejudiciabilă. În opoziție, obiectul juridic secundar este raportat la urmarea prejudiciabilă. La identificarea conținutului obiectului juridic principal al infracțiunilor prevăzute la art.238 Codul penal al Republicii Moldova trebuie să se țină cont (i) de calitatea victimei acestor fapte penale și, implicit, (ii) de sfera lor de activitate. Se relevă că, întrucât obiectul protecției penale este opus faptei infracționale, la determinarea obiectului juridic principal al infracțiunilor prevăzute la art.238 Codul penal al Republicii Moldova, trebuie să se puncteze pe ordinea legală de obținere a creditului, a împrumutului, a despăgubirii sau a indemnizației de asigurare. Se demonstrează că în ipoteza dobândirii prin înșelăciune a despăgubirii sau a indemnizației de asigurare făptuitorul, de facto, atentează asupra patrimoniului victimei drept valoare socială fundamentală. Se relevă că obiectul juridic secundar al infracțiunilor stipulate la art.238 Codul penal al Republicii Moldova reiese din conținutul obiectului juridic generic al infracțiunilor contra patrimoniului.
Date
01-02-2023Author
Andrei STRATAN
